iunie 24, 2020 Alte noutăți

Analiza expertului în fiscalitate. Facilități de plată a chiriei pe perioada pandemiei, pro și contra

În contextul în care Comisia Europeană a aprobat prima schemă de ajutor de stat solicitată de Suedia în valoare de 453 milioane euro destinată să susţină până la 50 % din chiria aferentă perioadei 1 aprilie – 30 iunie 2020 pentru chiriaşii din industria hotelieră, restaurante, retail şi alte sectoare.

Pandemia de coronavirus a afectat și țara noastră, deopotrivă, atât persoanele fizice cât și firmele. Din cauza crizei provocate de COVID -19, o parte din români s-au aflat în imposibilitatea de a plăti chiriile, motiv pentru care statul a decis să dea o mână de ajutor. 

Soluţia oferită inițial privind „amânarea la plata chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare² a fost completată în luna mai³.

Astfel, organul fiscal teritorial, va plăți chiria în contul locatorului la cererea acestuia, pentru primele trei luni de la declararea stării de urgență. Cei care apelează la acest ajutor trebuie să ia în calcul că banii trebuie returnați în tranșe egale până la finele anului iar solicitarea se face în baza unei cereri ce va fi însoțită: 

i.de contractul de locațiune între locator și locatar; 

ii.de un act adițional între locator și locatar la contractul de locațiune, care va conține acordul părților pentru amânarea plății chiriei, durata perioadei de amânare a plății chiriei, suma aferentă acestei perioade de amânare; 

iii.orice fel de act al locatarului care dovedește imposibilitatea plății chiriei în perioada specificată în actul adițional dintre locator și locatar, cum ar fi extrasul de cont bancar. 

Cererea poate fi depusă și prin poștă electronică la o adresă de e-mail care va fi afișată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.

Condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ:

i.chiria lunară specificată în actul adițional este mai mică și cel mult egală cu chiria din luna februarie 2020;

ii.valoarea chiriei lunare din actul adițional este de maximum 10.000 lei pentru operatorii economici pentru fiecare locație și maximum 2.000 lei pentru persoane fizice pentru o singură locație.

Contribuabilii care beneficiază de prevederile cadrului legal sunt aceia care reduc pe perioada anului în curs, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020, contravaloarea folosinței bunului imobil, stabilită în bani și / sau în natură, potrivit actului adițional încheiat între părți, cu cel puțin 30 % față de contravaloarea folosinței bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

Proprietarii care s-au arătat mai înțelegători vor beneficia și ei de facilități: 

i.în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit și ai celor care datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, veniturile din cedarea folosinței bunurilor imobile obținute în baza unor contracte de închiriere / subînchiriere sau uzufruct sunt impozabile doar în proporție de 80 % din valoarea lor.

ii.contribuabilii sunt aceia care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinței bunului imobil, stabilită în bani și / sau în natură, potrivit contractului încheiat între părți, cu cel puțin 20 % față de contravaloarea folosinței bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

În concluzie. Partea deficitară / negativă este legată de faptul că până la această dată nu au fost elaborate și publicate proceduri de punere în aplicare a cadrului legal analizat și partea pozitivă / de prevenție, este bine de luată în seamă un posibil val al pandemiei din toamna acestui an.

Sfatul nostru este de a pune în balanță acestă oportunitate, cu bune și cu rele, și de a modifica, cel puțin, clauzele contractului de închiriere / subînchiriere sau uzufruct, la capitolul forță majoră.

(1) https://www.startupcafe.ro/coronavirus-covid-19/plata-chirie-firma-subventie-stat.htm

(2) Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 29 din 2020, publicată în M.O. nr. 230 din 21.03.2020

(3) Legea nr. 62 din 20.05.2020 privind aplicarea unor facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgență, publicată în M.O. nr.425 din 21.05.2020.

 Dr.ec. Viorel Crăciuneanu

Foto: Pexels.com

Site-ul www.craciuneanu.ro vă oferă informații despre protecția fiscală, financiară a mediului de afacerii național, a întreprinderilor mici și mijlocii după pandemia generală de coronavirus, dezvoltarea unui sistem de control managerial pentru instituțiile publice și private, la nivel european, insolvență, expertiză / consultanță contabilă și fiscală, resurse umane, protecție și asigurări sociale, contabilitate. Ne interesează tot ce se întâmplă în domeniile: economic, fiscal, financiar și al asigurărilor sociale de sănătate.

Aveți nevoie de un specialist în insolvență? Ne puteți contacta aici:

Viorel Crăciuneanu
Cabinet de insolvență | Expert contabil
Tel: +40729841301
E-mail: contact@craciuneanu.ro

Share: