mai 8, 2020 Alte noutăți

Concordatul preventiv: o măsură de actualitate la îndemâna celor aflați în dificultate financiară

Orice companie aflată în dificulate financiară, ce acumulează datorii, care depășesc pragul de 40.000 lei, în perioada crizei provocate de starea de urgență și de starea necesitate ce se prefigurează, își pot salva afacerile și pot evita falimentul finaciar prin introducere la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv.

În cursul procedurii, debitorul își desfășoară activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar.

Procedura concordatului preventiv reprezintă o alternativă a creditorilor, care își recuperează creanțele, în maximum 24 de luni, termen care poate fi prelungit cu încă 12 luni, într-un cadru ordonat de măsuri destinate acoperirii creanțelor acestora. Prin intermediul procedurii, debitorul poate cere creditorilor şansa de a se redresa, evitând astfel procedura reorganizării, care de cele mai multe ori eşuează și duce inevitabil la faliment, cu atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.

Concordatul preventiv permite nu doar suspendarea executărilor silite, ci și, dacă creditorii sunt de acord, o întreruperii a dobânzilor, a penalităților și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor. Pe de altă parte, atât timp cât este în derulare concordatul preventiv, nu se poate cere intrarea în insolvență a companiei cu datorii ce depășesc pragul de 40.000 lei.

Așadar, de principiu, orice companie cu datorii, poate cere la tribunal deschiderea procedurii de concordat preventiv, conform Legii nr. 85 din 2014. În baza cererii se propune un administrator concordatar provizoriu dintre practicienii în insolvență autorizați.

Administratorul este desemnat de către judecătorul sindic. În maximum 30 de zile de la numirea sa, administratorul trebuie să elaboreze, împreună cu debitorul, lista creditorilor și oferta de concordat preventiv. Oferta este comunicată apoi creditorilor și se depune în dosarul deschis la tribunal, iar, în maximum 60 de zile, oferta este negociată cu creditorii și aprobată de aceștia.

Onorariul administratorului concordatar se propune prin proiectul de concordat și se stabilește prin concordatul preventiv; acesta va fi suportat din averea debitorului.

Onorariul administratorului concordatar va consta, în funcție de natura obligațiilor acestuia, într-o sumă fixă, un onorariu lunar și / sau un onorariu de succes; la stabilirea cuantumului onorariului se vor avea în vedere natura activității desfășurate de către debitor, precum și complexitatea planului de redresare.

În situația în care se constată încălcarea gravă de către debitor a obligațiilor asumate prin concordatul preventiv, adunarea creditorilor poate hotărî introducerea acțiunii de încetare a concordatului preventiv.

Dacă procedura concordatului preventiv se finalizează cu succes, la termenul prevăzut în contract sau anterior acestuia, după caz, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv. În acest caz, modificările creanțelor prevăzute în concordatul preventiv rămân definitive.

Dr.ec.Viorel CRĂCIUNEANU

Aveți nevoie de un specialist în insolvență sau de un expert contabil?
Ne puteți contacta aici:
Viorel Crăciuneanu
Cabinet de insolvență | Expert contabil
Tel: 0729841301
E-mail: contact@craciuneanu.ro

(Foto: pixabay.com)

Share: