Istoria administraţiei publice din România. Cazul particular al Suediei

Istoria administraţiei publice din România. Cazul particular al Suediei

Aristotel a identificat trei forme de exprimare a puterii: legislativă, executivă şi judecătorească. Administraţia, în consecinţă a devenit componentă a puterii executive, care a fost separată de puterea legistativă şi judecătorească.

Istoria administraţiei publice devine vie, (în continuă mişcare), prin legătura evolutivă cu propriile concepte / noţiuni juridice, puntea de legătură între trecut, prezent şi viitor.

Societatea este cea care indică dacă şi în ce măsură sistemul administraţiei publice reuşete să –şi autoregleze structurile şi acţiunile în raport cu nevoile cetăţeanului / populaţiei, impunându-se o cunoaştere amănuţită a sistemului social global european.

Obiectivul european este acela de a crea instituţii stabile şi predictibile, dar şi suficient de flexibile pentru a reacţiona în faţa nenumăratelor provocări societale, deschise dialogului cu publicul, capabile să instituie noi soluţii de politică şi să furnizeze servicii mai bune.

Dimensiunea majoră al istoriei poporului nostru sunt vechimea ei de patru milenii şi statornicia sa între aceleaşi hotare, Munţii Carpaţi şi Balcani, apele Tisei, Dunării şi Nistrului, denumit spaţiul Carpato – Danubiano – Pontic, chiar dacă admitem faptul că dacii trăiau în arcul Carpaţilor, iar geţii în zona extracarpatică, dar atât uni, cât şi ceilalţi, vorbeau aceeaşi limbă şi constituiau acelaşi popor.

Cu toate că este o problemă, ce poate fi îndelung cotroversată, datorită în principal, legăturii între drepturile faţă de instituţiile statului, în funcţie de tipul de stat existent, deşi nu sunt identice cu modul de împarţire în perioadele aferente istoriei României, nu se poate identifica în totalitate cu acestea. Pornind de la această teorie economică şi juridică, vom analiza în detaliu:

1.Administraţia monarhiei dacice, de la formarea statului dac, culminând cu perioada regelui Burebista şi Deceban şi până la cucerirea Daciei de către romani (106 d.Hr.). Administraţia publică la geto – daci are în vârful piramidei regele, secondat de un vice – rege, care era marele preot ca Deceneu, alături de Burebista şi Vezinas, alături de Decebal. Rolul marelui preot consta în întărirea autorităţii regale, prin răspândirea şi consolidarea sentimentului religios în rândul populaţiei, prin constrângerea pentru respectarea regulilor morale şi obşteşti.

În exercitarea atribuţiilor sale, regele avea un Consiliu din care făceau parte viceregele, apropriaţi ai casei regale, membrii ai păturii nobiliare, bărbaţi de încredere, în exercitarea atribuţiilor dipomatice, militare şi politice. Astfel distingem alte categori sociale: dregători civili (ce asigurau, stocul de provizii necesare garnizonelor cetăţii în caz de război), dregători militari, strângători de impozite, cavaleri, judecători, cler şi căpetenii obşti vicinale.

2.Administraţiaşi dualismul juridic în Dacia, provincie a Imperiului Roman (106 – 271 / 274 d. Hr.). Aplicarea dreptului roman în Dacia, de către guvernatorii, prevede acele norme de drept pentru cetăţeni romani rezidenţi, latinii (populaţia colonizată) şi peregrini (populaţia liberă), din această provincie.

Astfel, organizarea Daciei s-a făcut sub formă tipică de provincie romană, totuşi dreptul roman s-a aplicat în mod diferenţiat, concomitent cu dreptul autohton / dreptul local, geto – dacic  (existent anterior cuceririi romane) şi cu Jus gentium, după wikipedia, este un drept cutumiar aplicat de toate gentele („popoare” sau „naţiuni”) în „respectarea motivată a standardelor de conduită internaţională”. Constituţia din anul 224 preciza necesitatea respectării în aşezările urbane provinciale a obiceiurilor locale, cu condiţia de a nu contravine dispoziţiilor de ordine publică romană.

3.Administraţia feudală, de la retragerea aureliană, până la formarea statelor române şi în care are loc procesul de formare a Ius valachium (Legea strămoşească), ce cuprinde vechiul drept cutumiar – agrar, şi perioada monarhiei, de la formarea statelor române şi până la revoluţia din 1821, în care se desăvârşete dreptul cutumiar romând şi apar primele acte normative, în formă scrisă / editabilă.

Existenţa obştilor în cadrul ţărilor română, a determinat şi menţinerea normelor tradiţionale după care funcţionau, întărite prin autoritatea aparatului politic, acestea devenind în timp norme juridice, denumite la români “lege” cu înţeles de norme nescrise, provenind din latinescul religio, (în antichitatea clasică, însemna conştiinciozitate, simţ al dreptului, obligaţie morală sau datorie faţă de orice şi a fost folosit mai ales în contexte seculare).

Hotărârea provine de la “hotar”, ceea ce dovedeşte că cele mai multe procese se rezumau la fixarea / stabilirea hotarului de la proprietatea moştenită de la moş (înaintaş, strâmoş, obicei). Dreptul obişnuielnic era format dintr-un sistem de norme de conduită şi convieţuire socială, curpinzând atât norme de drept public, privind organizarea societăţii şi conducerea acesteia în general, cât şi norme de drept privat, privind proprietatea, moştenirea, familia, (problemele particulare ale oamenilor).

Gruparea formaţiunilor prestatare în diferite ţări feudale unitare sub aspect politic şi juridic s-a realizat în jurul voievodului întemeietor, care a luat titlu de domn. În limba slavă, voievod înseamnă conducător de oaste, s-a impus conceptul de domn, provenind din limba latină, care însemna stăpân la ţării, în detrimentul celui de voievod, deşi acesta din urmă era puternic împământenit în spiritualitatea românească.

Drept dovada este că în Transilvania acesta s-a păstrat încă multă vreme, deşi regii magheari au încercat să impună pe cel de principe, iar domnii au continuat să-şi spună multă vreme tot voievozi şi după constituirea Tărilor Române. Prin complexitatea sa, prin importanţa sa, domnia este instituţia centrală a dreptului cutumiar.

Instituţionalizarea puterii politice în Tările Române, după formarea statelor feudale româneşti, a fost ataşată mai întâi unor personalităţi de circumstanţă care aveau la început doar legitimate obştească. Ulterior, o dată cu consolidarea statelor, puterea politică s-a instituţionalizat prin apariţia aparatului care le veghează.

Organizarea centrală este formată din Adunarea oştească ordinară. În Valahia, compusă din 42 de membrii iar în Moldova din 35 de membri. Preşedintele adunării era Mitropolitul ţării, iar membrii erau: episcopii, 20 de boieri de treaptă I – a în Muntenia şi 6 boieri de treaptă I şi II – a în Moldova, 19 deputaţi ai judeţelor din Muntenia, 16 din Moldova. Domnul avea iniţiativă a legilor, el trimitea Adunării proiectele de legi prin pitac domnesc (în Valahia) sau ţidulă domnească (în Moldova). Proiectul se vota în întregime sau cu modificări.

Adunarea oştească extraordinară, compusă din: Mitropolitul ţării, episcopi (3 în Muntenia şi 2 în Moldova), 50 de boieri de rang I în Muntenia şi 45 în Moldova, 73 de boieri de treaptă a II – a în Muntenia, 30 în Moldova, 36 deputaţi ai judeţelor în Muntenia, 34 în Moldova, 32 boieri proprietari în Muntenia şi 21 în Moldova.

Prin Regulamentele Organice, alegerea domnilor se făcea în funcţie de principat de Obşteasca Adunare Extraordinară, având în Ţara Românescă 194 de membri, iar în Moldova 132 de membri. Domnul se alegea în primul tur de scrutin dacă întrunea 2 / 3 din voturi sau cu majoritate simplă din cei zece candidaţi, mai favorizaţi, în caz de balotaj.

Puterea executivă a domnului a fost restânsă prin Regulamentele Organice, domnul continua să numească pe dregători, să aprobe înfiinţarea de sate, târguri, bâlciuri, să acorde titluri de nobleţe. Domnul numeşte şi revocă pe colaboratorii săi, în speţă Miniştrii. După Regulamentul Organic al Valahiei, miniştrii erau în număr de 7 şi anume : Ministrul Trebilor din Lăuntru sau Marele Vornic, Ministrul Finanţelor sau Vistierul, Marele Postelnic sau Secretarul de Stat, Logofătul sau Ministrul dreptăţii, Logofătul trebilor bisericeşti, Spătarul sau Ministrul oştirii, Ministrul de Interne.

Sfatul administrativ ordinar era compus din: miniştrii de interne, de finanţe şi secretarul statului sub preşedinţia domnului sau a marelui vornic. Sfatul administrativ extraordinar compus din: membri sfatului administrativ, obişnuit şi şefii celorlalte departamente ale dreptăţii, credinţei şi şeful miliţiei – sfat înfiinţat doar în Muntenia.

4.Administraţia modernă capitalistă, de la revoluţiile burgheze din 1821 şi 1848, până în anul 1947. Un rol important în răspândirea relaţiilor şi noilor instituţii capitaliste avându-l Regulamentele Organice.

Începutul epocii moderne în ţările române constă în progresele realizate în plan economic şi social în a doua jumătate a secolului al XVIII – lea şi începutul secolului al XIX – lea manifestat prin extinderea producţiei meşteşugăreşti şi creşterea celei manufacturiere, volumul sporit al schimbului de mărfuri pe piaţa internă şi externă, prin acumulări lente de capitaluri, printr-o accentuare a legăturilor dintre exploatările agricole de diferite dimensiuni şi pieţe.

Administraţia capitalistă, este marcată de revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu,  a unor categorii sociale mijlocii pentru organizarea vieţi economice, politice şi administrative, bazate pe idei de emancipare naţională, pe o reformă agrară şi electorată, respectiv, pe modul de constituire, organizare şi funcţionare a comunelor şi judeţelor. În vremea lui Alexandru Ioan Cuza au fost elaborate: Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală.

Între 1859 şi 1918, în România au avut aplicabilitate trei acte constituţionale: Convenţia de la Paris, din 07 august 1858, Statul dezvoltator al Convenţei de la Paris din 1864 şi Constituţia din 1866, modificată în 1879 şi 1884.

Organele centrale ale statului român. Parlamentul a fost organizat, prin dispoziţiile Convenţiei de la Paris, ca organ unicameral, formată din: Adunarea Electivă, compusă din deputaţi aleşi prin scrutin de două grade şi Adunarea Ponderatică, compusă din 64 de membrii numiţi, din care, 32 de către domn din rândul unor persoane sus – puse şi 32 numiţi din rândul consililor judeţene, către unul din fiecare judeţ. Regimul parlamentar se caracterizează şi prin existenţa unui organ unipersonal (preşedinte), ales sau ereditar, de regulă, din partidul care a obţinut victoria în alegerile parlamentare, cu atribuţii limitative. Miniştrii şi guvernul.

Constituţia din 1866 a instituit monarhia ereditară, (pe principiul masculinităţii şi primogenităţii din familia Hohenzollen), locotenenţa domnească (succesorul la tron al minorului).

Organizarea Imperiului austriac, a influenţat şi Transilvania, între 1860 şi 1861, având ca organe administrative centrale : Împăratul, decretat şi rege al Ungariei, principe al Transilvaniei şi Comite al secuilor, Parlamentul delegaţilor, Guvernul comun, compus din miniştri numiţi de către împărat, Senatul Imperial cu două camere.

Ca organe administrative proprii ale Transilvania, subordonate celor imperiale: cancelaria aulică, dieta şi cancelaria propriu-zisă. Începând cu luna iulie 1863, Transilvania a avut o dietă proprie, denumită “Dieta românească de la Sibiu”, respectiv, din 19 noiembrie 1865, “Dieta Ardealului de la Cluj”.

România devenea, aşa cum va consacra Constituţia modificată din 1923, un stat naţional unitar şi indivizibil. Organele centrale ale statului român, prin reforma constituţională din 1917 şi 1918: Parlametul, cu cele două camere, Adunarea deputaţilor şi Senatul. După primul război mondial nu s–a schimbat statutul juridic al monarhului, ceea ce este de menţionat este instituirea regenţei în perioada 1927 – 1930 şi apoi restautaţiei din iunie 1930 prin aducerea lui Carol al II – lea ca rege al României. Miniştrii şi guvernul. Apariţia demnitatea de ministru fără portofoliu.

Constituţia din 1938 a declarat pe rege “cap” al statului. Astfel, puterea legislativă se exercită de rege prin reprezentanţă naţională, puterea executivă este încredinţată regelui care o exercită prin guvern. De fapt se instaurează un regim de dictatură autoritară, iar din 14 septembrie 1940, în România a fost decretată un stat naţional – legionar.

5.Administraţia socialistă, care cuprinde perioada 23 august 1944 – 22 decembrie 1989, divizată: în etapa, 23 august 1944 – 30 decembrie 1947, caracterizată prin politica de stânga, şi etapa, 30 decembrie 1947 – 22 decembrie 1989, când în România a fost instaurată dictatura totalitară de extremă stânga – dictatura comunistă.

6.Administraţia de tranziţie, de după 22 decembrie 1989 până la integrarea României în U.E., la 01 ianuarie 2007. Constituţia din 21 noiembrie 1991, revizuită prin aprobarea referendumul din 18 – 19 octombrie 2003, ne precizează faptul că administraţia publică din unităţile administrativ – teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

Administraţia publică centrală de specialitate este formată din ministere, alte structuri aflate în subordonarea sau în coordonarea Guvernului sau a ministerelor şi autorităţi administrative autonome. Ministrul exercită conducerea ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie Ministerele au un secretar general şi pot avea unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi.  Secretarii de stat şi subsecretarii de stat.

Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ – teritoriale.

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Autorităţi comunale şi orăşeneşti. Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.

7.Administraţia europeană. Sprijinul alocat reformelor din administraţia publică prin intermediul politicii de coeziune este corelat cu recomandările specifice fiecărei ţări, cu programele de ajustare economică (după caz) şi cu programele naţionale de reformă.

Integrarea europeană este urmare a faptului că sistemul administrativ şi juridic al statelor membre sunt obligate să se adapteze exigenţelor transpunerii şi aplicării dreptului comunitar. Creşterea conexiunilor dintre administraţiile naţionale, regionale şi locale, conferă o importanţă crescută unei analize referitoare la administraţia publică. Serviciul public european sunt legale prin similitudini şi diferenţe la nivelul structurii şi al culturii administraţiei publice.

Fiecare stat are o structură unică, dar putem distinge elementele comune. În fiecare dintre statele membre există cel puţin unul, dar cel mai adesea două sau trei niveluri administrative, sub guvernarea centrală. În toate statele membre există mai multe nivele administrative, în general sub forma: municipii, comune, provincii, regiunii, comunităţii (ca în Belgia, comunitatea flamandă, franceză şi germanofonă), există o distincţie între un nivel general de guvernare care exercită în anumite competenţe legislative, un nivel provincial de guvernare şi o formă de guvernare inter-municipală.

Stalele membre ale U.E. pot fi divizate: în state federale (Belgia, Germania şi Austria) sau cvasifederale (Spania, cu comunităţile autonome cu un grad mare de independenţă), în state unitare descentralizate (Franţa, Ţările Scandinave şi Olanda), şi în state unitare (Grecia, Luxemburg şi Portugalia).

Studiu de caz. Administraţia publică se prezintă în general sub forma ministerelor plasate sub autoritatea unui ministru. Se poate face distincţia între statele membre în care ministerele sunt foarte vaste şi integrate, şi state membre în care ministerele sunt entităţi cu dimesiuni relativ reduse, specializate, în formularea politicilor, în timp ce agenţiile sunt create pentru punerea în practică a acestor politic. Majoritarea ţărilor europene fac parte din prima categorie (Danemarca, Finlanda), iar din cea de a II – a categorie (Marea Britanie).

Exemplu tipic pentru a doua categorie este Suedia care posedă un sistem de agenţii începând din anii 1830 şi unde 98 % din personalul administraţiei centrale este angajat la aceste agenţii, ce asigură relaţia şi modul de comunicare dintre structurile politice şi administaţia din ministere, mult mai fluent, mai pracmatic.

Concluzie. Cu toată deschiderea administraţiei europene vizavi de asigurarea consultanţei de specialitate în vederea accesării de Fonduri europene sub diverse forme (fondul social european, fondul european de dezvoltare regională) de către administraţia publică centrală şi locală naţională, pe diferitele paliere (implementarea de politici în materie de ocupare a forţei de muncă, educaţie, sănătate, vamă, incluziune socială, la toate nivelurile teritoriale, furnizarea de echipamente şi infrastructură), până nu scăpăm de caracterizările negative la adresa noastră, şi de mentalităţile adiacente, nu vom creşte / majora gradul de atragere a acestor fonduri în visteria locală. Şi atunci, vom avea drumuri europene, infrastructură europeană, canalizare europeană, investitori europeni, locuri de muncă pentru asistaţii sociali, şi multe altele.

Dr.ec. Viorel Crăciuneanu activează în cadrul propriului cabinet de insolvenţă, www.craciuneanu.ro

(articol apărut și în cotidianul Adevărul)

Dr.ec. Viorel Crăciuneanu

Foto: Pexels.com

Site-ul www.craciuneanu.ro vă oferă informații despre protecția fiscală, financiară a mediului de afacerii național, a întreprinderilor mici și mijlocii după pandemia generală de coronavirus, dezvoltarea unui sistem de control managerial pentru instituțiile publice și private, la nivel european, insolvență, expertiză / consultanță contabilă și fiscală, resurse umane, protecție și asigurări sociale, contabilitate. Ne interesează tot ce se întâmplă în domeniile: economic, fiscal, financiar și al asigurărilor sociale de sănătate.

Aveți nevoie de un specialist în insolvență? Ne puteți contacta aici:

Viorel Crăciuneanu
Cabinet de insolvență | Expert contabil
Tel: +40729841301
E-mail: contact@craciuneanu.ro